În această seară, de la ora 18:00 (în direct pe TVR 2), MCM Târgoviște, campioana României, se duelează cu rusoaicele de la Kursk, în prima manșă a sferturilor de finală ale FIBA Eurocup. Fără rivale în competițiile interne, „extraterestrele” Thompson, Doron și Frohlich sunt cu gândul la cucerirea primului trofeu continental din istoria baschetului feminin românesc. După două duble manșe tranșate fără probleme în 2010, MCM reîntâlnește în sferturi vechea adversară din grupe, Dinamo Kursk. „Este o echipă foarte puternică și cred că cine se va califica după aceste două jocuri va ajunge în finala competiției.
Șansele sunt de 50- 50%”, a prefațat duelul căpitanul MCM-ului, Monica Boriga (35 de ani), soția primarului și, în același timp, finanțatorului Gabi Boriga. „Nu trebuie să ne gândim la o diferență anume de scor, pentru că, dacă s-ar întâmpla așa, nu am mai juca lejer”, continuă pentru ProSport baschetbalista deceniului în România. Cele două formații s-au întâlnit și în faza grupelor, împărțindu-și victoriile, 62-56 pentru MCM, la Târgoviște, și 82-70 în favoarea rusoaicelor la Kursk. Organizatorii mizează pe o asistență-record la acest meci, până aseară fiind vândute deja 500 dintre cele 1.500 de bilete tipărite. Tichetele de intrare costă 5 lei.
„Am făcut față acelei „duble” din prima fază a FIBA Cup. Între timp, noi ne-am întărit cu Thompson și Frolich, două superjucătoare”, Monica Boriga, MCM Târgoviște
articol scris de Ionuț MARIN
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER